Locul de munca…si societatea noastra cea de toate zilele
Locul de munca…si societatea noastra cea de toate zilele
Exista zile din viata mea in care meditez profund la locul de munca si la societatea in care traiesc. In general evit sa fac acest lucru prea des deoarece, in mod inevitabil, voi sfarsi prin a ma indispune total. Am creeat noi insine, in mod tacit prin acceptarea voalata si oarecum fortata de imprejurari, o societate in care nu mai exista decenta, bun simt, respectul pentru munca, respectul pentru umanitate, respectul pentru persoana de langa tine, si probabil lista ar continua la nesfarsit.
Am devenit slugi prestante si sclavi ai banilor, constransi fiind de o realitate cruda ce nu ne mai ofera sansa unei vieti normale. Datorii, probleme de sanatate, dorinta unei vieti mai bune, teama de repercursiuni, etc., toate tin de alimentarea, acceptarea si continuitatea unei societati plina de falsuri sau cum spun tinerii nostri plina de fake-uri.
Am ajuns sa fim o societate de copy-paste. Nu generalizez dar pentru cei ce mai avem o urma de respect de sine este foarte greu si dureros sa traim inconjurati de grozavia si cruda realitate a unei Romanii calcata in picioare de hoti si plagiatori.
Este ceva obisnuit si la moda sa fi un celebru “scriitor” fie ca e vorba de un bestseller sau un manual tehnic. Poti divaga la nesfarsit asupra dilemei intaietatii oului sau gainii si sa devii un mare savant. Acesta este nivelul nostru ca si societate si acest adevar nu alege locul sau timpul. Se intampla pur si simplu fie pe strada, fie in media, fie la locul de munca… fie in anul 2020. Istoria se repeta.
Jumatate din viata o petrecem la locul de munca si generalizand o stare de fapt din Romania, locul de munca a devenit mai mult o povara si mai putin o placere, functie individ, functie perceptie, functie favoritism, functie respect pentru munca dedicata, functie sef, functie frustrarii personale sau generalizate, functie motivatie financiara, functie program, etc.
Candva mergeam cu mare placere la locul de munca. De cativa ani lucrurile s-au schimbat si singura consolare sau singurul lucru care face diferenta este faptul ca iubesc si pun pasiune in ceea ce fac chiar daca pe parcurs pentru a schimba ceva mi-am asumat un rol ingrat de persoana indezirabila si chiar daca recent am fost sfatuita cu o falsa impresie de protectie si de grija fata de persoana mea sa ma pensionez si sa fac ceea ce imi place. A fost cel mai dubios sfat pe care l-am primit in viata. Uimire totala. Concluzia? Este mai usor sa scapam de o persoana decat sa schimbam un sistem bolnav si suntem atat de rai incat praful din ochi este insesizabil. M-am simtit extrem de jignita dar am luat totul ca atare si am mers mai departe. In Romania totul este bolnav asa ca esti tentat sa te intrebi ce mai conteaza un loc de munca?
Satisfactiile sunt tot mai putine si in timp se transforma in nulitati absolute. Uneori traiesti cu gustul amar ca de fapt esti o simpla unealta sau o sursa generatoare de inteligenta si atat. In momentul in care intelectul tau nu mai ofera noutati simti cum te cufunzi in anonimat si ai impresia ca ti-a fost furata si folosita la maxim toata materia cenusie, fara a primi nimic in schimb, nici macar o simpla urma de respect sau de multumire pentru ceea ce ai reusit sa implementezi, in ciuda faptului ca in jurul tau se invart persoane care nu depun nici 10% din efortul tau personal si totusi aceste persoane beneficiaza de apreciere, de motivatie financiara, etc. si pe deasupra mai au si rolul de icoane.
Ajungi sa te intrebi zi de zi unde ai gresit si cum nu primesti nici un raspuns te conformezi si continui rutina intr-o forma de protest introvertit, nuantat cu frustari colorate daca tinem cont de ceea ce numim haz de necaz.
In ciuda insatisfactiilor, zi de zi, te straduiesti prin eforturi pe care numai tu le cunosti si le percepi, sa faci sa functioneze, sa imbunatatesti tacit si totusi sa te menti pe linia de plutire pentru ca a doua zi, a treia, a patra, etc. sa te poti privi in oglinda si sa-ti oferi imboldul necesar pentru a merge mai departe.
Nu de putine ori am avut senzatia ca nu mai pot merge mai departe dar am incercat sa ma reinventez prin propria suferinta.
N-am reusit a intelege de ce oamenii sunt tratati in acest mod. De ce? O intrebare la care nu am raspuns. Sa fie oare actiunea daunatoare a banului si a puterii asupra caracterului uman? Sa fie oare lipsa de apreciere pentru cel ce te-a ajutat sa-ti maresti conturile financiare? Sa fie oare falsa impresie ca suntem diferiti provenind din medii social diferite? Sa fie pur si simplu nepasarea, indiferenta si impresia ca cei potenti financiar sunt mai presus de orice iar tu omul simplu esti un umil servitor? Ma reantorc la remarca NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE DUMNEZEU SI FARA DUMNEZEU NIMIC NU EXISTA. Constat pe zi ce trece ca ramane o simpla fraza folositoare numai individualismului sufletesc, linistii personale si propriilor trairi. Personal nu am incetat niciodata sa ma guvernez dupa aceasta realitate. Pentru mine toti oamenii sunt egali in momentul nasterii, in timpul vietii si atunci cand mor. Este perceptia mea personala care m-a ajutat foarte mult in momentele cele mai grele si fara de care as fi clacat nu de putine ori. Daca ai fost plin de putere si bani, in fata mortii, ma intreb, esti cumva diferit? Pacat ca nu realizam decat in cele mai grele moment din viata noastra ca suntem simpli trecatori ai acestei lumi si ca de noi depinde frumusetea societatii in care traim.
Zi de zi la locul de munca intalnesti aproape numai negativism si nu este un motiv de consolare faptul ca 90% din angajatii unei firme gandesc la fel. Este o realitate cruda in mai toata Romania. Fara sa vreau ieri am auzit o remarca ce defineste locul de munca si perceptia generala a angajatilor: “in firma exista cateva persoane pe post de fotografii atarnate de conducere pe un perete de est …”. Am zambit oarecum dureros in sinea mea si am reflectat asupra unei stari generalizate din punct de vedere al perceptiei angajatilor asupra anumitor persoane si asupra firmei. Oamenii vorbesc si isi arata nemultumirea. Sunt convinsi ca daca acasa te poti inchina icoanelor in firma trebuie sa urmezi exemplul patronilor si sa te inchini anumitor persoane. Este prima data cand aud aceasta remarca. In general ma multumeam sa nu interpretez situatia de fapt decat acasa printre ai mei asa cum probabil procedam cu totii.
Mi-a fost foarte greu si nu gresesc cand afirm ca am lucrat enorm, am facut ore suplimentare cat pentru 2 ani de concediu de odihna neantrerupt, am schimbat pozitiv starea de fapt , am spus adevarul si acest lucru a costat enorm, mi-am asumat un rol de la care am avut numai de pierdut dar care mi-a oferit o satisfactie chiar daca a fost amara.
Anul acesta s-a intamplat ceva. Parca Dumnezeu mi-a aratat ca trebuie sa am mai multa grija de mine si am simtit ca este timpul sa-mi schimb prioritatile. Imi este greu dar incerc sa nu ma mai implic atat de profund, incerc sa evit si sa tratez persoanele din jurul meu strict la modul profesional. C’est la vie. Toata viata am muncit, am avut ani din viata ingrozitori si cumpene ce nu le doresc nimanui, dar Dumnezeu m-a intarit.
Fiind in spital o tanara mi-a povestit prin ce este obligata sa treaca la locul de munca si mi-a cerut un sfat. O priveam si nu stiam cat de pertinent poate fi un sfat venit din partea unei persoane cu aceleasi probleme. Am trecut peste tot si i-am descries viata profesionala ca pe ceva ce face parte din noi si fara de care nu putem merge mai departe. Acelasi sfat il dau si in prezent.
Incercati sa nu va mai amarati sufletele cu lucruri ce nu reusesc sa-i faca fericiti decat pe unii iar pe voi va ingenuncheaza. Incercati sa mergeti cu drag la locul de munca si sa va detasati de negativism. Iubiti si apreciati ceea ce faceti pentru a va fi drag de fiece zi. Ocoliti persoanele rau intentionate, nu mai discutati cu persoane binevoitoare, nu mai comentati anumite situatii. Pretuiti fiecare clipa, bucurati-va de frumos, respectati oamenii, viata dar mai ales pe Dumnezeu. Fiti mai buni, mai umani si mai milostivi. Iertati pentru a fi iertati.
In fond noi suntem copiii lui Dumnezeu si copiii sunt asemeni ingerilor. Ingerii au aripi si stiu sa zboare atat de frumos! Faceti din viata un zbor spre inaltul cerului si bucurati-va de toate minunile ce ni le-a daruit Dumnezeu.